poveste araba

Intr-o zi, un trecator intreaba un batran intelept, vazandu-l cum arunca in desert niste seminte de smochin:
- De ce risipesti acele seminte ? Nu e mai bine sa le pastrezi si sa le asezi cu grija in pamant fertil ? Cu siguranta se vor usca !
Inteleptul a raspuns:
- Nu-mi pasa ! Am suficiente ! Poate ca cele mai multe se vor usca. Gandeste-te, daca una va incolti si va creste viguroasa, va rasplati stradania celor risipite.
In ce priveste semintele pe care spui sa le asez in sol fertil, sa stii tu straine ca ele vor incolti toate, dar se vor usca la cel dintai vant venit din desert. In schimb, cele rodite din pamant sterp vor rezista veacuri. ... vezi tot

despre paranoia

Am observat in ultimii ani un fenomen patologic extrem de interesant. DEXul spune asa: PARANÓIA s.f. Nume generic pentru un grup de boli psihice cronice care se manifestă prin lipsă de logică în gândire, prin idei fixe, prin susceptibilitate, prin orgoliu exagerat, prin mania persecuției, prin halucinații etc.

Am impresia, paranoica, ca multi dintre semenii nostri sufera de aceasta boala. Nu sunt psihiatru, insa cred ca paranoia este strans legata de: depresie, insatisfactie, greutati cotidiene, esecuri in viata personala si incapacitatea unora de a le depasi. intr-un cuvant TEAMA. De aici pana la a spune: "totul imi este potrivnic sau toti imi sunt dusmani" e doar un pas marunt.

Cand nu ai experienta si viata te-a tinut in puf, e mult mai usor sa-i bagi pe toti in aceeasi oala si pe tine sa te pui deasupra.

Paranoia da o oarecare sensibilitate in perceptia realului. Paranoicul vede o amenintare in orice si reactioneaza. Uneori si o expresie gen: "du-te putin mai incolo !", este interpretata ca un atentat la libertatea sa personala. Sau a bunului simt, dar e alt capitol.:) In mai toate cazurile nici nu e nevoie de cuvinte. In mentalul sau se infiripeaza instantaneu o mlultitudine de scenarii, toate cu final potrivnic, de genul: "Aha, lasa ca stiu eu ce vrei sa faci cu adevarat ! Precis vrei sa ...". De aici pana la "Nenorocitule, vrei sa ma omori !" mai e putin.:) Alteori o simpla discutie, cu argumente, in care unul din protagonisiti ramane fara replica, poate fi perceputa de acesta ca o agresiune si remarcata astfel: "Nu se poate, tu ai dreptate tot timpul ! Vrei sa te dai mare ? Nu vezi ca toti zic ca mine ?".

Observam ca paranoicul nu are forta sa-si sustina cauza si cauta sprijin in multime. Simte ca ceva nu este in regula cu el. Cauta confirmarea ca toti sunt ca el, "normali", si "agresorul" este cel ciudat ... altfel.

Sunt cazuri in care, pe un fond de labilitate psihica, paranoicul se poate izola de grup, si dezvolta o strategie de aparare, nu prin contra-atac, ci prin eschivare si fuga. In mintea lui, el ii considera pe ceilalti agresori, insa nu lupta. Am intalnit des replici de genul: "Oricum nu fac fata. E mai tare decat mine ! Mai bine cedez eu.". Nu e acceptare, ci eschivare. In mod sanatos, acceptarea infrangerii se face prin detasare imediata si cu "zambetul pe buze".:)

Pranoia este o degenerare a unei manifestari firesti de conservare, instinctuale. Una e sa percepi o agresiune si sa reactionezi, nu neaparat printr-o alta agresiune, si alta e sa generalizezi orice actiune drept agresiune si sa reactionezi agresiv.

Paranoia se vindeca prin incredere si prin a accepta ca "nu toti vor sa faca rau". Si prin invingerea fricii. Frica poate fi stapanita prin cunoastere si experienta. Asa apare curajul de a te implica in noi si noi provocari, pana cand descoperi ca nimic si nimeni nu-ti mai poate face rau, decat daca ii dai voie.

Pe undeva pe la mijlocul deceniului 1950-1960, un psihiatru spaniol, pe numele sau Jose Luis Jordan Pena, elaborase o teorie cum ca paranoia era un fenomen mult mai raspandit in randul populatiei, decat admiteau alti psihiatri. Psihiatrul spaniol era convins ca tot noianul de superstitii inerent civilizatiei umane, credintele in astrologie, spiritism, farfurii zburatoare, demoni, ingeri si spiridusi nu sunt altceva decat dovezi ale paranoiei. Astfel, pe baza acestei supozitii, Jordan Pena mergea atat de departe incat sustinea ca numai putin de 79% din populatia umana este de-a dreptul paranoica.

Luati acest eseu ca o perceptie personala si relativa din partea unui paranoic sub tratament. :))))))

Nu vreau sa acuz, ci doar sa trag un semnal de alarma. Cu totii putem aluneca in acest gen de boala, cu manifestari mai mult sau mai putin evidente. Marturisesc ca si mie mi se intampla sa ma manifest altfel decat de obicei, si apoi sa realizez ca ceva nu este in regula. Dar ma linistesc si imi spun ca atata timp cat "imi dau seama", este in regula.

Sanatate multa tuturor ! ... vezi tot

manipularea sufletelor

Am mai scris, cu ceva vreme in urma, despre manipulari si placerea unora de a manipula. De ce ? Pentru ca asa s-au obisnuit de mici copii, cand mamica ii punea sa spele vase, sa paseze operatiunea fratiorilor mai mici.:))
Sunt doua feluri de manipulari - pozitve si negative. La cele pozitve, rezultatul este benefic "victimei". La cele negative, este invers.
Sunt unii oameni carora le place sa manipuleze suflete. Le place intre glimimele, pentru o fac incostient. Mai mult este vorba despre refularea unor emotii vechi, nelamurite, tranformate in "fel de a fi".
Manipularea sufletelor mi se pare o chestiune foarte delicata. Uneori mai delicata decat pirueta unui elefant intr-un magazin de portelanuri. :) Sunt unii pragmatici, care accepta jocul de la bun inceput, si trateaza sentimentul ca pe o marfa. Oameni care, pana la urma, tragic pentru ei, descopera ca nu totul se cumpara.

Iubirea nu o poti cumpara. Daca iubirea s-ar cumpara, ar disparea tot ce e bun in noi.

Cand incerci sa patrunzi in sufletul cuiva ar trebui s-o faci cu "manusi chirurgicale", deschis, sincer, exact ca un cowboy cand se apropie neanuntat de ranchul unui fermier texan. :) Este bine sa avertizezi inainte si in niciun caz sa incerci sa manipulezi pozitiv sau negativ. Pentru ca, celalalt ar putea sa interpreteze chiar si o buna intentie, ca pe o agresiune. Si nu e pacat sa pierzi, poate, o sansa unica ?
Manipularea o gasim pretutindeni, incepand cu floarea care miroase frumos si catelul care ne cere o bucatica de paine, pana la ziare si finante. Cand admiram un trup frumos sau o minte pe masura, inseamna ca suntem manipulati. Manipularea este reactia mintii la senzatii si emotii. Inseamna frumusete, bunatate, mult, putin etc. Manipularea inseamna dorinte. Cand ne imaginam, ne automanipulam. Insa nu intotdeauna "ne iese" si aruncam vina pe cineva. De cate ori nu am auzit: "Sa-ti fie rusine, m-ai amagit, pacalit, mintit ... !". Oare nu ne-am amagit, pacalit, mintit, singuri ? :)
Sunt oameni si oameni .... Eu, de exemplu, prefer abordarile directe. Altii in schimb, prefera jocul de-a v-ati ascunselea. Le plac introducerile lungi, ambalate in strategii elaborate. A nu se confunda cu preludiul. Acesta ii musai sa fie lung in orice pozitie, cu tot cu manipulari. :))

Ceva stiu sigur: cand incerci sa manipulezi sentimente, pierzi intotdeauna. ... vezi tot

esenta fericirii

Postarea anterioara mi-a deschis apetitul pentru o alta: "esenta fericirii". Ce este fericirea ? Exista o singura fericire ?
Daca as intreba pe cel plecat din sat si ajuns director intr-o multinationala, mi-ar spune ca fericirea e sa ai o casa, masina si familie. Un om obisnuit de pe strada mi-ar spune ca fericirea e sa ai multi prieteni si bani foarte multi. Un cercetator in ale medicinei, ar fi cel mai fericit om de pe pamant, daca ar descoperi gena imbatranirii. Un bolnav de cancer, cu siguranta ar fi fericit sa stie ca se poate face bine.
Un bogat s-ar gandi cu nostalgie la vremea cand umbla intr-o Dacie carpita, si mi-ar spune ca fericirea nu sta in cat ai.
De ce in urma cu douazeci de ani eram fericiti cand ne "beleam" ochii intr-un televizor color la un post bulgaresc sau sarbesc, iar azi, butonam in nestire, si nemultumiti, inchidem televizorul ? Nu mai vorbesc, daca va aduceti aminte, in 1990 a fost o explozie de produse noi, nemaivazute pana atunci decat in revistele straine. Ce extraziati eram, sa vedem, sa gustam, sa ... avem. Si pe urma am avut din toate ... si E-uri, si credite, si telenovele, si boli. :)
Alergam ca bezmeticii si ne plangem, ba ca nu merge aia, ba cealalta si ne intristam cand nu mai vedem iesire. Si vise, care altadata ne faceau sa zambim cu ochii inchisi, azi realizam ca ne departam de ele.
Cu nostalgie, imi aduc aminte de copilarie, cand, timpul trecea mult mai greu. Da, timpul si perceperea lui este o alta mare problema, care merita dezbatuta.
Ma uit la nepotelul meu Vlad, cu cata bucurie admira un plastic sau carton colorat, si incerc sa patrund esenta fericirii sale. Pentru noi, cei mari, sunt nimicuri. Pentru el, un univers.:)

Privind la toate acestea, ma intreb - am uitat sa ne mai bucuram ? Am atins cumva o limita si tot ce ne ofera viata nu ne mai multumeste ? Am devenit mai putin sensibili la ce e in jur ?
De ce suntem mai fericiti cand nu avem, decat atunci cand avem de toate ?
Cine de de vina ? Stresul cotidian, sau e un fenomen normal, numit maturitate ?
Sau am ajuns sa amestecam fericirea cu nefericirea si sa traim intr-o staza de permanenta asteptare a unei minuni ? :))
Haideti ca v-am pus pe ganduri !
Astept reactii pe Duel, dupa care va voi spune de ce sunt fericit si cand nu sunt. :) ... vezi tot

stupid de adevarat !

Preluata din Catavencu - Corporatist de succes in zece pasi.

• Te naşti într-un sat de pe lângă un oraş mai mare (Brăila, Galaţi, Vaslui, Caracal etc.). Satul vostru are şi o şosea. Tu nu stai la şosea. Acolo stau ăia înstăriţi. Tu nu eşti.

• Creşti auzind-o pe maică-ta spunându-şi cât e de proastă că l-a luat pe tac-tu şi spunându-ţi că dacă nu înveţi ai să ajungi că el.

• La şcoala din sat eşti primul. Maică-ta e mândră, vecinele ­invi­dioase, taică-tău bea în cinstea ta.

• Dai la liceu la oraş. Primul şoc cultural. Stai la o mătuşă, domnişoară la 50 de ani. Pentru tine e zâna cea bună, pentru vecini e „nebuna de la cinci“. Îţi petreci mare parte la baie. WC-ul în casă te fascinează.

• După primul an de liceu în care ai fost doar al cincilea din clasă şi maică-ta aproape că te renegase, te acomodezi şi te faci tocilar. Ţi se zice „Ţăranu“, fetele îţi vorbesc frumos doar când îţi cer tema, băieţii joacă fotbal cu ghiozdanul tău.

• Ajungi la facultate, la Bucureşti. Al doilea şoc cultural. Maică-ta îţi trimite scrisoare că poate să moară liniştită. În aceeaşi scrisoare maică-ta mare zice că ea vrea să te vadă însurat şi că moare după aia. Stai la cămin şi te descurci cu mâncare de acasă ţinută la rece pe pervazul ferestrei. Şi aici eşti printre fruntaşi.

• În ultimul an de facultate te duci internship. Stai opt luni neplătit si după cele opt luni şeful biroului îţi zice: „Avem un post liber“. Accepţi chiar salariul minim pe economie. O suni pe maică-ta şi-i dai raportul. E atât de fericită încât, se gândeşte că, acum că te-ai realizat la Bucureşti, ar putea să-l lase pe tac-tu şi să vină să stea cu tine. Si o aduce şi pe soră-ta, ca vrea sa dea si ea la facultate, la Relatii Publice.

• La job vii primul şi pleci ultimul. Lucrezi în weekend şi de acasă. Eşti ultra-obedient şi pupincurist, ca deh, cine mai e ca tine, plecat de la coada vacii ? Colegii sunt scârbiţi de tine, şeful te place şi te exploatează. Îţi măreşte salariul. Poţi chiar să-i trimiţi şi maică-ti nişte bani.

• Te însori cu cea mai frumoasă fată de la tine din sat. E şi ea venită la Bucureşti, dar nu a avut succesul tău. Faceţi nuntă în sat. Maică-ta plânge, bunică-ta nu moare, în schimb e mort de beat taică-tău.

• Eşti avansat, ceva directoraş. Ea e gravidă. Faci credit pentru casă şi maşină. Te aşteaptă 25 de ani de rate şi vacanţe în Turcia şi Grecia. Bunică-ta a murit, maică-ta vine la voi să vă crească plodul, taică-tău e tot la birt. Nu eşti fericit, dar eşti realizat, spre invidia consătenilor, cand te-or vedea cu Meganu'.

Stupid de real !
N.R.: A nu se intelege ca as avea ceva cu specimenul amintit. Multi imi sunt prieteni si sunt oameni cu bun simt si valori. Ii accept asa cum sunt, cu universul lor geografic, limitat la satul natal si birou. Le-am si spus-o ca, pentru ei, geometria e liniara. :)) Am ce am cu nesimtitii, pupincuristii si cei fara scrupule, care in spatele unui zambet jovial, te sapa cu excavatorul.:) ... vezi tot

moartea unui brand

Povestea unuia din cele mai celebre branduri romanesti - Covoare Cisnadie.
Intamplarea a facut sa cunosc fabrica, aflata in aproierea Sibiului. Am vizitat-o cand am fost mic, cu scoala, iar parintii mei au cumparat covoare de le Cisnadie. Covoare care au infrumusetat casa parinteasca zeci de ani.
Articol preluat de pe money.ro

O minune parcă se întâmplase cu Fabrica de Covoare Covtex, din Cisnădie, în 1998, când au venit americanii. Fabrica a fost preluată de compania Feizy Import&Export, unul din primii zece dealeri de covoare din SUA, după ce timp de aproape doi ani avusese porţile închise. S‑a salvat atunci de la faliment cel mai vechi nume de covoare din piaţa locală. Noul proprietar a venit cu bani şi a numit la conducerea fabricii un român cu experienţă în meşteşugul confecţionării de covoare. Fabrica a început, treptat, să aducă profit, 70% din producţie mergând în America. Minunea a ţinut până în 2007, când piaţa americană a fost zguduită de criza economică. De atunci containere întregi pline cu tone de covoare nevândute au traversat oceanul înapoi, spre Cisnădie. Fabrica este acum din nou pe marginea gropii. „Nu e faliment, e incapacitate de plată, blocaj financiar, un fel de insolvenţă“, încearcă să conceptualizeze Alexandru Boldişor, managerul de vânzări din cadrul Covtex Feizy. Despre cum a ajuns unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti – covorul de Cisnădie – la capătul drumului, după ce în urmă cu un deceniu se salvase dintr‑o situaţie asemănătoare, puteţi citi în rândurile următoare.

„Un brand ar trebui să se lupte pentru a deţine un cuvânt în mintea consumatorului“, aşa sună Legea cuvântului la Al Ries, în „Cele 22 de Legi imuabile ale Brandingului“.

În cazul covorului de Cisnădie, nici măcar nu a fost o luptă în piaţă, pentru vizibilitate. Nici înainte de 1989, când fabrica era controlată de stat, şi nici după, când s‑a privatizat. A fost şi încă a rămas cel mai cunoscut nume de covoare (fabrica este atestată din 1874), chiar dacă acum este greu de spus dacă va trece anul. „Avem un stoc de covoare în valoare de două milioane de euro, la Cisnădie, care trebuie vândute. Sincer, nu ştiu dacă o să ne salvăm“, detaliază Boldişor. Declinul a început odată cu criza din Statele Unite, când clasa de mijloc, publicul‑ţintă al covorului de Cisnădie, a fost cea mai afectată. Sute de mii de oameni şi‑au pierdut casele cu totul, milioane au renunţat la remobilare – deci nici vorbă despre achiziţie de covoare. Apoi, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, au crescut foarte mult costurile de producţie. În India, în Pakistan se produc manual covoare din lână la costuri pe care Covtex le avea pentru covoarele confecţionate mecanic. Le „avea“, pentru că producţia s‑a oprit în 2008. Muncitorii au fost trimişi fie în şomaj, fie au ieşit la pensie, fie au plecat prin transfer. În fabrică n‑ar mai fi putut produce nici pe stoc. Din cauza datoriilor, aproximativ două milioane de euro la sfârşitul anului 2008, furnizorii au sistat contractele de aprovizionare cu materie primă. Chiar şi fără să producă nici măcar o carpetă, fabrica a avut o cifră de afaceri de un milion de euro în 2009, la jumătate faţă de 2008 şi la distanţă colosală de 2003, considerat cel mai bun an, când afacerile au fost de 46 de milioane de euro.

„Americanii veneau în România, prin anii ’80, şi cumpărau covoare manuale. Apoi, pentru că îl ştiau bine pe tata, pe care l‑au numit director general după preluare, au început să se consulte în ideea unei investiţii la noi“, povesteşte Alexandru Boldişor. Feizy a mers prima oară la Incov, din Alba Iulia („fabrică pe care au cumpărat‑o basarabenii şi au închis‑o acum doi‑trei ani, tocmai pentru a nu mai avea concurenţă în Basarabia“). Au renunţat pentru că Incov era privatizată prin MEBO, ceea ce ar fi complicat prea mult o achiziţie. În cele din urmă, în 1998, s‑au decis să cumpere Fabrica de Covoare Covtex din Cisnădie, înfiinţându‑se astfel Covtex‑Feizy Import&Export ’98. La achiziţie toate bunurile erau gajate la bănci din cauza creditelor contractate de fosta conducere. „Ne‑am crucit ce era la Cisnădie. Feizy a cumpărat majoritatea bunurilor de la bănci. De exemplu, a cumpărat un drum de asfalt, care şi acela era gajat“, spune Boldişor. Oricum, fabrica nu mai era atunci decât o umbră a ceea ce fusese înainte de 1989, când achiziţia unui covor de Cisnădie era posibilă doar dacă „aveai pile sau stăteai la coadă ore în şir“, pentru că toată producţia mergea la export, în fosta Uniune Sovietică. „Pe vremea lui Ceauşescu au fost acolo şi 5.600 de angajaţi. Era o investiţie enormă. S‑au construit cămine de nefamilişti, iar muncitorii erau transportaţi tocmai din Moldova“, povesteşte Boldişor.

Americanii au investit în primii ani aproximativ patru milioane de dolari, după care, până în 2004, s‑au mai investit câteva milioane, mai ales în retehnologizare. „S‑a schimbat totul acolo, de la spălătoria de lână până la finisaje“, explică el. Treptat, fabrica de la Cisnădie a început să aducă profit, până în 2007, când a înregistrat primele pierderi (în jur de 100.000 euro). De atunci, cererea a tot scăzut şi nu doar în SUA, ci şi pe celelalte pieţe de export unde activa compania. „Până să cadă piaţa americană, Feizy nu era interesat de vânzările din România. Erau doar nişte capete de producţie pe care le dădeam în consignaţii“, spune Boldişor.

Au mai rămas în jur de 50 de angajaţi la Cisnădie. O mână de oameni care nu par să aibă perspective pe termen lung, dar care au obiectiv imediat: să vândă stocul de covoare pe piaţa românească. O sarcină dificilă, având în vedere că şi România este plină de covoare de import, mai ieftine. „Aşa asistăm la dispariţia unui brand românesc cu tradiţie. Deschiderea de piaţă a condus la o invazie de produse din afară, o concurenţă pe preţ neloială. În plus, covoarele fabricate în România au ajuns să depindă de materia primă din import, ceea ce determină costuri foarte mari“, explică Maria Grapini, preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Uşoare (FEPAIUS). Grapini spune că la cele două ţesătorii pe care le deţine costurile cu materia primă – firul de lână de import au crescut anul acesta cu 15–20% în valută. „Înainte de ’89 aveam toate categoriile de fir, acum nu mai avem nimic“, completează ea. Cum este posibil ca într‑o ţară renumită pentru ciobanii săi să nu se găsească lână? „Fibra de lână trebuie să aibă o uniformitate pentru producerea covoarelor şi a textilelor. La noi, lâna este foarte murdară“, mai spune Grapini. Iar lipsurile la calitate sunt completate şi de achiziţiile agresive pe care le fac producătorii turci, de exemplu, direct de la crescătorii de oi locali, cărora li se adaugă şi lipsa unei infrastructuri adecvate pentru tratarea lânii. În context, covoarele fabricate la Cisnădie erau recunoscute tocmai pentru calitatea lânii, mai ales pe piaţa internaţională.

... vezi tot

sefu', aveti cateva minute ?

Sefu', aveti cateva minute ? Traiane, lasa-ma in pace, nu ma mai bate la cap cu prostiile tale. Fa o cerere si pune-mi-o pe birou !

Uf, nu mai scap de berbecul asta ! Ce dracu pricepe asa greu ? :))

... vezi tot

fara cuvinte

Nu suport "pretiosii". Dai peste cate unul, incerci sa legi o conversatie si in cel mai scurt timp iti dai seama ca vorbesti singur. Abia scoti de la el trei propozitii, si alea fara subiect si predicat. Parca ar pazi comoara lui Ali Baba si se teme ca fiecare cuvant ar putea fi un indiciu.
Am avut ocazia sa intalnesc odata pe unul, anterior mi se soptise ca ar fi mason, cu care m-am strofocat o seara intreaga sa leg o conversatie. Abia scotea ceva pe gura, si la trei boabe, baga chestia cu "Nu stii tu care este adevarul !". Adica numai el il stia si acest fapt ii dadea un fel de superioritate in fata muritorilor de rand. Dupa, am intrebat gazda daca personajul are ceva in cap, sau e numai de fatada. Emotionata, mi-a spus ca tipul ar fi doxa de stiinta, carti, biblioteci si alte cele. N-am mai spus nimic.

O specie aparte de muti sunt cei de-si fac veacul prin computere si se ocupa de soft. Singurul lor prieten e cutia din fata. In rest, nu stiu, nu vad, nu ii intereseaza nimic. Pe vremuri am fost amic cu un astfel de personaj. Nevasta-sa facea eforturi disperate sa mai socializeze si el. Dadea petreceri, invita lume, se incingea veselia, dar tipul ... lemn. Se punea pe canapea si butona telecomanda. La inceput l-am luat drept nesimtit, dar dupa aceea mi-am dat seama ca se simtea stingher. Se zvonea ca si in pat ar fi la fel, si ca ea si-ar fi gasit pe altul. :))

Ii "ador" pe cei care se joaca cu cuvintele, nu in sensul de dus retoric, ci exact pe dos. Adica ii musai sa iti strofoci neuronu', sa pricepi ce-a vrut sa spuna. Exact ca la sah. Imi vine sa imi iau campii, privind cum esenta dialogului se pierde in zare, precum acceleratul de Timisoara. Va dati seama cata profunzime poate fi concentrata in cuvinte putine ? Uite-asa ajunge omul sa aprofundeze tainele mesajului subliminal. Asta daca nu ajunge la neuro mai intai. :)

A, mi-am adus aminte !
Nu inteleg o chestie si basta ! Ce e facebook-ul ? Retea de socializare ? Sa mor daca inteleg, ce inteleg prin socializare, cei care sustin asta. A devenit o moda - a se citi fitza, sa ai cont pe facebook. Nu conteaza daca esti sau nu erudit, important e sa ai cat mai multi "prieteni". Si cam atat ! La inceput, am asteptat sa se intample ceva, ca deh, am devenit prieten cu Xulescu, Yculescu etc. As, nici pomeneala de scintilatii neuronale materializate in atingeri de taste ! Ba nu, mint ! Sunt si cativa "beduini" care, ca si mine, cred ca facebooku e locul unde iti comunici gandurile, impresiile, stiinta si motivul insomniilor. Nu-i subestimez nici pe cei care pun fotografii. E forma lor de exprimare, uneori originala. Macar pun ceva ... poze cu tradafiri si pisicute sau coceni de la nu stiu ce ferma virtuala, fata de restul poporului care, se multumeste sa se laude ca are cont pe facebook. Pe cei care inca mai spera ca situl cu pricina le va aduce ceva, ii rog sa ma ierte ca am fost cinic.

Fiecare om e unic. Unii se exprima in cuvinte, altii in imagini. Iar altii asteapta sa fie descoperiti si intelesi. Michelangelo nu putea sa lege doua cuvinte. In schimb creatia sa fascineaza pana azi. ... vezi tot

traiasca revolutia !

Ca urmare a amplelor proteste din Franta, Eric Cantona, celebrul fotbalist, a declarat ca singurul protest eficient, nu este protestul de strada ci unul financiar. Daca trei milioane de francezi si-ar retrage banii din banci, sistemul bancar, dupa parerea sa, principalul vinovat al crizei, s-ar prabusi. Si ca pe 7 decembrie, in mai multe tari europene, va fi o retragere in masa a banilor din conturi.
Interesant, nu ?
Mda, ar fi si mai interesant, daca gestul ar fi si realist. Ma refer in Franta, pentru ca Romania, prin definitia sa istorica, este o tara originala. :))
Cantona nu stie ca la noi exista deja un astfel de "protest", dar nu din partea populatiei sau a oamenilor de afaceri, ci din partea statului. La noi statul vrea sa distruga sistemul bancar.
Stiati ca masura luata de fisc pentru recuperarea datoriilor de la firme si persoane fizice este de mai bine de un an blocarea conturilor ? Si ca, foarte multe firme, ca sa poate supravietui, lucreaza cu cash ? Nu mai vorbesc de piata neagra, pe care statul o blameaza pe fata si o protejeaza pe ascuns.
Si apoi, o mare parte din populatie are credite. Ce fac acestia ? Pot ei sa protesteze in vreun fel ? Ma rog, ei protesteaza deja pentru reducerea dobanzilor ... ... vezi tot

se poate schimba cineva ?

Credeti ca omul se poate schimba ? Este oare posibil, pentru ca am auzit de multe ori expresia: am hotarat sa ma schimb ! Sau "Draga, daca nu te schimbi, am terminat-o cu tine !" ?
Teoretic vorbind, n-ar fi o problema ca cineva sa se schimbe. Numai ca practic, lucrurile nu sunt atat de simple si implica, dupa parerea mea, trei aspecte esentiale:
1. Constientizarea. Omul ii musai sa constientizeze ca el sau ceva ce depinde e comportamentul sau a provocat starea de criza;
2. Motivatia. Trebuie sa existe un motiv, suficient de important;
3. Ce pui in loc. Schimbi ceva cu altceva.
Va propun o dezbatere pe Duelul Mintilor. ... vezi tot

destept, sau bogat ?

Broadway - Fiddler On The Roof If I Were A Rich Man

Cum preferati sa fiti, destept si sarac, sau prost si bogat ?
Probabil ca stiti, una din marile cutume ale lumii moderne este FRICA. Frica de saracie, boala, moarte, esec, singuratate si lista poate continua. De-alungul anilor am avut ocazia sa "socializez" cu foarte multi oameni, proveniti din dinverse paturi sociale - saraca, middle si high class. Am observat ca exista o lege a compensatiei omniprezenta. Paradoxal. contrar tuturor aparentelor, omul bogat se teme mai mult decat cel sarac. Probabil ca veti gandi, cel sarac nu are ce pierde. Nu e chiar asa; nu are importanta valoarea in bani, pentru ca pentru un om sarac, cocioaba in care sta poate valora mai mult decat zece vile ale unui bogat. Este vorba de o alta teama, ce-si are originea in nestiinta.
Am vazut oameni cu multe milioane de euro in cont, care faceau pe ei de frica, cand trebuia sa ia o decizie. Firesc, m-am intrebat, cum au reusit sa faca acele milioane, doar nu le-a picat din cer ? Ei bine, adevarul nu e departe. Spuneam de legea compensatiei.
Cel care a muncit din greu sa-si stranga banul, si-a trudit si mintea. Truda mintii da siguranta de sine si rapiditate in luarea deciziilor. Inseamna bagaj de informatie si abilitatea de a o folosi cu minim de efort. Ma rog, nu are sens sa va dau definitia inteligentei. :)
Se pare ca pe pe "piata banului facut usor" s-a perpetuat o specie aparte de prost cu bani. Acesta nu si-a batut niciodata capul, pentru ca banii au venit singuri. Un telefon, o relatie, au fost de ajuns sa incaseze comisionul. Singura lui grija a fost sa-i numere. Ca sa intaresc cele spuse, probabil ca stiti cine sunt clientii vrajitoarelor, sau cine apleaza la "flacara violet" pentru netezirea drumului in afaceri.:)) Apropo, il stiti pe Serban Mihailescu, omul din umbra al PSD-ului, si unul din cei mai bogati oameni din Ro. Nu stiu daca a aparut pe sticla de trei ori, de cand s-a dat jos de pe scaunul de secretar al CC al PCR. Omul acesta este de un misticism uimitor, specific secolelor XV - XVII.
Sunt insa si oameni care au facut bani prin munca. Acestia au o siguranta demna de invidiat si chiar sunt de admirat. Sunt bogatii destepti. Bineinteles, daca "destept" mai insemna ceva ... :) ... vezi tot

mike oldfield

Sunt compozitori care stralucesc o vreme, si altii care raman vesnic, pentru ca muzica lor are ceva unic.
... vezi tot

Q

De cand ma stiu am avut o "simpatie" deosebita pentru orgoliosi.
Sa va povestesc...
Am o lucrare pentru un client. Nu are importanta cine si ce. Imi trimite fisierul. Il deschid si constat ca are scapari. Ma apuc sa-l corectez si sa-l pregatesc pentru imprimare. Apoi salvez un preview, pe care il trimit clientului pentru BT. Il sun si ii spun ca documentul nu putea fi imprimat in forma trimisa, si prin urmare am facut corecturile necesare. Ce credeti ca imi spune ? In loc sa-mi multumeasca, incepe sa-mi reproseze ca, de ce l-am modificat, ca nu e treaba mea sa fac asta si ca trebuia sa-l imprim exact in forma trimisa. Si in final, daca imi mai "bag nasul unde nu-mi fierbe oala", o sa apleze la alt furnizor.
Am ramas masca. Bine, nu de tot, pentru ca dupa n'spe ani de trudit pe baricadele domeniului publicitatii, am intalnit o gramada de specimene de genul celui amintit.
Sunt unii oameni care, patrunsi de orgoliu, nu accepta ca cineva sa vina sa le dea peste nas ... chipurile. Se pare ca .. conflictul apare intotdeauna la intersectia orgoliului cu profesionalismul, sau cand se ating doua limite: cea de sus a celui care concepe o lucrare si limita de jos a celui care o corecteaza sau o continua. Limitele se pot patrunde daca ar exista minte si intelegere, si daca personajele si-ar da mana pentru beneficiul comun. Dar se pare ca nu e posibil.
Revin ... sunt unii care au impresia ca se pricep la toate. Ma rog, priceputul e sport national pe plaiurile Mioritei. Prind din zbor cateva notiuni si incep sa-si strofoace talentul pentru definitivarea "capodoperei". Normal ca ce va iesi nu se va compara niciodata cu o lucrare scoasa de un profesionist. Credeti ca respectivul isi va recunoaste mediocritatea ? As, dimpotriva ! E atat de mandru de creatia proprie, incat vrea cu orice pret s-o inrameze.
Desigur, veti spune, ce-mi pasa daca clientul vrea asta ? Nici n-ar trebui sa-mi bat capul cu calitatea lucrarii. Corect, am facut-o de nenumarate ori si parca m-am cam saturat.
Va intreb, daca un bolnav se duce la un doctor si ii cere sa-l opereze fara manusi chirurgicale, chirurgul il va opera ? Sau un inginer, daca cineva vine si ii cere o casa, o va construi cu materiale de proasta calitate ? Nu e si reputatia lui in joc ?
Cred ca orice profesionist care se respecta are o deontologie profesionala, de la care nu face rabat, cu riscurile de rigoare. Poti face compromisuri, dar poti sa si alegi pana unde.
Din pacate, Romania este tara unde calitatea nu mai conteaza. Important sa fie ieftin. Aproape tot ce gasesti pe piata este de proasta calitate - umana, materiala, administrativa si lista e lunga.. E firesc, daca oamenii nu cer calitate, de ce s-ar oferi ?

Si reversul ... orice om ar trebui sa-si cunoasca limitele. Ha, mi-am adus aminte, expresia apartine lui Clint Eastwood in filmul Magnum Force (1973). Nu te poti pricepe la toate. A, ca ai o idee despre ... e perfect normal, si chiar e bine, pentru ca stii ce sa cauti. In orice domeniu exista o ierarhie valorica. Si fiecare om ar trebui sa-si cunoasca pozitia si valoarea. Pentru asta ar trebui sa aiba repere de comparatie. Sau macar sa stie sa le recunoasca. Bleah, deja simt ca vorbesc in plus ... :) ... vezi tot

gaura neagra

Interviu cu Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI.
- Domnule director, ati auzit ca NASA a descoperit o gaura neagra la 50 milioane ani lumina departare de Terra ?
- A, nu e o problema, noi ne confruntam cu gauri negre de multi ani, mult mai apropiate.

Pana la urma, mult asteptata si senzationala stire, nu a fost decat un test al NASA. Multi se asteptau la cine stie ce dezvaluire privind o nava extraterestra ce monitorizeaza Pamantul de vreo 10.000 de ani, apropiatul 2012 sau despre vreo comeata, a carei traiectorie ar fi intesectat Pamantul.
Nici vorba de asa ceva. Totul a fost un "fas" astronomic.
Cica s-ar gasi in roiul de galaxii al Fecioarei.:) ... vezi tot

alianta pentru o romanie curata

Alina Mungiu Pippidi a lansat Manifestul Aliantei pentru o Romanie Curata. Ii doresc succes !
Sa va spun sincer, ma cam indoiesc ca AMPippidi doreste cu adevarat ceva onest, adica altceva decat propria relansare pe scena politicii. I se termina mandatul de Paralamentar European, obtinut stim noi cum ..., si isi pregateste terenul pentru o prelungire sau un fotoliu in camere.
Prea frumos, sa fie adevarat !

Cine sintem noi - manifest al Aliantei pentru o Romanie Curata

Alianta pentru o Romanie Curata este o miscare civica deschisa oricui, persoane sau organizatii, ONG-uri, sindicate, firme, institutii, care promoveaza principiile bunei guvernari si e dispus sa investeasca munca voluntara sau sprijin pentru voluntari care promoveaza aceasta idee. Primim si idei geniale, cintece, slogane sau vorbe de sustinere.

Urmarim sa promovam in practica principiile bunei guvernari, care au la baza urmatoarele idei:

- Guvernul este in slujba cetateanului, si nu invers.
- O natiune presupune o comunitate de egali in fata legii.
- Ca tara sa prospere, este indispensabil ca statul sa asigure respectarea legilor si a contractelor in vigoare, incepind prin a respecta el insusi aceste legi si contracte.
- Actul de guvernare trebuie sa fie transparent in toate fazele sale, de la adoptarea unui proiect la implementarea sa.
- Bunurile si serviciile publice se distribuie in mod universal si nediscriminatoriu, fara a favoriza membrii unor partide politice sau grupari de interese.
- Guvernul trebuie sa fie impartial fata de actorii privati si sa asigure conditii egale pentru dezvoltarea tuturor.
- Ca economia sa creasca e necesar ca guvernul sa permita spiritului intreprinzator sa se dezvolte fara ingradire, reducind la minimum costurile birocratice si de operare ale firmelor, simplificind sistemul de taxe si impozite si aplicind fara discriminare regulile si legile.
- Reprezentantii alesi sint legitimi doar daca si intre alegeri sint responsabili fata de statul de drept si cei care i-au ales.
- Cetatenii sau firmele care se sustrag de la datoriile lor fata de stat nu insala statul, ci pe ceilalti cetateni sau firme.
- Numai legile clare, previzibile si care respecta drepturile cetatenesti pot si merita sa fie respectate.
- Prezumtia de nevinovatie se aplica deopotriva cetateanului, ca si statului.

Daca Romania va deveni vreodata un stat performant, capabil sa atinga potentialul sau in Uniunea Europeana, acest lucru se va intimpla doar printr-o alta relatie intre stat si societate, una bazata pe incredere reciproca. Consideram misiunea noastra sa construim o larga alianta care sa lucreze pentru acest scop, prin monitorizarea si expunerea proastei guvernari, precum si a promovarii guvernarii bune si a celor care o practica.

... vezi tot

damian draghici - un geniu al muzicii

"Fericirea sta in ceea ce faci, nu in ce ai" [Damian Draghici]

... vezi tot

capatul lumii

Celor mai tineri, Capatul Lumii nu le spune prea multe. Cu mici exceptii, desigur. Aceasta expresie imi trezeste amintiri din copilarie cand, pe nerasuflate, devoram cartile de calatorii ale lui Jules Verne, Darwin, Humboldt, Poper si altor exploratori ai Tarii de Foc. Pentru cei familiarizati mai putin cu geografia, Tara de Foc este denumirea unui tinut al extremului sud-american, despartit de continent prin stramtoarea lui Magelan. Este un tinut al extremelor la toate capitolele, incepand cu clima aspra, doua anotimpuri, vantul rece si uscat care bate in permanenta din pampasul patagonez, vestitul cap Horn cu sutele de epave si terminand cu frumusetea ireala a locurilor, scaldate de aurora australa. Va aduceti aminte ca si Anton Lupan a fost cu Speranta acolo ? Desigur, in paginile romanului Toate Panzele Sus. In realitate a fost un roman, pe nume Iulius Poper, care a dat nume unui munte - Cobalcescu, dupa numele mentorului sau. Dar nu vreau sa va incarc memoria cu mai mult.
V-am povestit toate acestea, pentru ca intamplator am dat peste pagina cuiva cu care am corespondat o vreme, manat doar de curiozitate si nimic mai mult. E si firesc, nu oricine are "curajul" sa paraseasca o metropola (Ciudad de Mexico) si sa plece la Capatul Lumii.
Iata pagina personajului ... aici. Vizionare placuta !
Am uitat sa va spun - localitatea se numeste Ushuaia iar personajul Elisa Gomez Rosas. :) ... vezi tot

am uitat sa ne descoperim !

Singuratatea e o stare ciudata. Omul, in esenta lui, e o fiinta gregara. Are nevoie de colectiv sa se manifeste. Aici isi cauta modele si recunoastere. Omul a inventat eticul si esteticul. Da, le-a inventat, pentru ca cele doua notiuni depind de comunicare. Daca te afli singur pe o insula, nu ai nevoie de ele. Nu iti pasa cum arati, daca faci pipi pe plaja sau injuri palmierii.
Cineva mi-a spus mai demult, pe o alta plaja, o chestie tare inteleapta - oamenii sunt singuri pentru ca exista un motiv sa fie singuri. Mare dreptate a avut !
Toata viata umblam besmetici dupa alti oameni. Fie ca sunt: colegi, parteneri de afaceri, prieteni, prietene ori neveste, avem permanent de impartit ceva cu ei, de regula bani sau sentimente.
In general, oamenii se cauta unul pe celalalt. Nu cred ca exista cineva care nu are nevoie de un prieten.
Cand ma aflu pe la cozi, mi se intampla sa intru in vorba cu oameni. Imi place sa provoc discutii, sa fac complimente, sa patrund minti diferite. Si cel mai ursuz, daca stii cum sa-l iei, isi deschide sufletul.
Am observat ca, cu cat vrem ca omul sa ne fie mai apropiat, cu atat suntem mai pretentiosi. Il dezmembram in mii de bucatele, pe care le masuram cu micrometrul. Cu timpul uitam "cum sa-l mai facem la loc". :)
Care este esenta ? Pai aceea ca nu exista oameni la fel. Si ca oricat am dori sa potrivim "bucatelele", ele nu se potrivesc. Acesta este unul din motivele pentru care oamenii raman snguri. Stiu pe cineva care s-a straduit din rasputeri sa transforme un barbat in femeie, si dupa zece ani a renuntat.
Un alt motiv este teama. Sunt oameni care fug de oameni. Datorita lipsei de experienta, percep chiar o buna intentie ca pe o agresiune. Mi se intampla sa "bat la porti", cu bun simt si tact, si sa mi se tranteasca poarta in nas. Reactia mea imediata este de uimire, pentru ca am grija sa arat cine sunt si ce vreau intr-un mod cat mai detaliat. Apoi imi dau seama ca acel cineva "nu vede". Aici e vorba de perceptii, de sisteme si ierarhii valorice diferite. Ce pentru mine e rosu, pentru altul e verde. Si ma retrag discret.
Oamenii sunt singuri pentru ca au motive sa fie singuri. Am observat ca oamenii, cu cat isi doresc mai mult sa se apropie de cineva, cu atat se straduiesc mai mult sa n-o faca.
Daca am sta cu noi insine si ne-am analiza extrem de riguros calitatile si defectele (vazute de cei din jurul nostru), am descoperi aspecte extrem de interesante. Unii chiar constientizeaza asta si se duc la psiholog ca la un guru. Psihologul nu face altceva decat sa te incadreze in niste sabloane. Stiti cum face, exact ca popa, cand te duci la sfat, si iti spune ca faptele lui Dumnezeu sunt neintelese. Prin sfaturile pe care ti le da, incearca sa traseze o cale generala, mare cat pista de la Otopeni, lasand pacientului satisfactia descoperirii detaliului. Ei, uneori problema tocmai in detaliu sta ...:) De aceea se spune ca prietenul este oglinda sufletului. Dar prietenii nu spun, pentru ca ne iubesc si uite-asa n-o scoatem la capat.
Altii in schimb, bolnavi de narcisism, au impresia ca sunt perfecti. In sinea lor au ceva dubii, insa orgoliul si prostia ii opresc sa caute mai adanc.
Nimeni nu e perfect ! Cu totii avem defecte pentru altii si calitati pentru noi. Tot cineva imi spunea ca ajunsese sa iubeasca la cineva defectele. Ma rog, cred ca se referea la ceea ce vedea el, nu la ce vedeau altii. La urma urmei, iubirea inseamna acceptare.
Alteori singuratea nu se vede. Sunt cupluri sau persoane care, de la distanta par sa se inteleaga minunat, si in realitate sa fie exact pe dos. Am vazut personaje care, ziua erau vedete, fiind inconjurati de oameni, iar seara le era teama sa ajunga acasa.
Ar fi multe de spus, pentru ca subiectul e amplu.
Singuratatea e boala vremurilor in care traim. Vremuri care au facut ca stresul si goana dupa ban sa primeze in defavoarea sentimentelor adevarate. Vremuri care ne-au facut sa apreciem valori indepartate si sa ignoram universul din noi. Am uitat sa ne descoperim ! ... vezi tot

proiectul nu e interesant !

O descoperire care ar revolutiona medicina zace in sertar! Nu sunt bani pentru cercetare! VIDEO pe www.incont.ro

Am ajuns la concluzia ca, daca omenirea ar fi depins de cei care au guvernat Romania in ultimii 170 de ani, specia umana ar fi disparut. Daca privim in registrul descoperirilor romanesti aplicate, observam ca majoritatea au fost facute in strainatate. Vreau sa spun, majoritatea celor facute inainte de 1940. Ana Aslan, daca ar fi lucrat pe vremea aceea, si-ar fi deschis centrul undeva in Brazilia. De ce sa nu recunoastem, cercetarea romaneasca a primit un imens balon de oxigen in timpul dicaturii, pentru ca promovarea valorilor nationale au fost atunci puse inaintea altor interese. Chiar daca se impopotona cu "marete realizari", "iubita conducatoare" a investit masiv in cercetare.
Sa nu fiu tendentios in totalitate, oriunde in lume, cercetarea apartine marilor concerne industriale - farmaceutice, energetice, alimentare, auto, militare etc. E aberant sa sustii ca statul ar trebui sa sprijine ceva. Si la americani sunt batalii aprige intre grupurile de interese, cu reprezentanti in administratie, senat sau camera. Se face lobby, se dau spagi, se omoara oameni, pentru a pune mana pe contracte. Mai are sens sa va amintesc de camapania de vaccinare impotriva gripei porcine ?
In fine, sa ma intorc in Ro ...
Cel care a facut descoperirea, cercetatorul sau ..ii de la V.Babes, ar fi trebuit sa isi deschida un SRL intr-o tara din UE - non RO, dupa care sa incheie contracte cu firme de afara. Pun pariu ca in secunda trei ar fi facut rost de 100 milioane de $. Daca luau legatura cu o firma de avocatura bengoasa, nu ar fi avut nicio bataie de cap. In fine, ... sunt doar cercetatori, nu businessmani. :)
Acum, cercetarea nu mai pasioneaza pe nimeni. Sa specific totusi, cercetarea adevarata, nu cea pentru flecuri de pantofi sau de plantat ghiocei.
Va imaginati ce troglodit a citit si aprobat fondurile ? "Telocite, ce-s alea ? Flecurile parca mai merita, mai ales ca proiectul e al senatorului X !".
Un alt fapt ... se pare ca mafia, in ultimii ani, a pus mana pe toate parghiile puterii. O anumita specie de retardati mintal, obisnuiti sa fure si atat, si-au intins radacinile in tot ce inseamna administratie - guvern, parlament si alte organisme de justitie, control si mai ales in institutele de cercetari, devenite adevarate mecanisme de sifonat bani. Imaginati-va ca, democratic, nu ai cum sa-i dai jos, pentru ca ei isi legitimeaza autoritatea prin legi facute sa le apere interesele. Pe aceasta armata de retardati nu ii intereseaza nici cat "negru sub unghie" restul populatiei. Din perspectiva lor, Romania poate sa dispara, atata timp cat fondurile care vin la buget, pe diverse cai, vor fi directionate catre buzunarele lor.
Partea prosta este ca poporul a sustinut si sustine aceasta clica, prin vot, prin neparticipare, prin teama de a iesi in fata si alte temeri. De foarte multe ori "poporul" participa la acest jaf. Imi exprim o parere timida - Romania trebuie sa-si reduca populatia la jumatate in maxim zece ani. Abia astept curatenia generala ! :) ... vezi tot

we love the way you die

Am gasit pe blogul lui lutyk un clip ...
... vezi tot

Testamentul lui Adrian Paunescu

Testamentul lui Adrian Paunescu
Scrisoare către urmaşii mei
de Adrian Paunescu
21/06/2010
Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare. Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie? Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii '85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti. Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată. În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului.
După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie! Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge.

Eu nu am sa ma fac bine niciodata,
Mereu voi suferi de-o boala grea,
Simtindu-mi constiinta vinovata,
Ca nu e totul gata-n tara mea.
Puteti sa ma-ntrebati: - Ce vrei, baiete ?
In treburile mari de ce te bagi ?
Am sa raspund milos si pe-ndelete:
Eu stiu ca imi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.
Mi-am investit si nervi si timp si viata,
In drumul car m-a ademenit,
Si-am acceptat sa dorm pe copci de gheata,
Si sa traiesc pe muchie de cutit.
Puteam sa-mi fac in alte parti avere,
Puteam sa fiu un bun european,
Puteam sa ma inscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.
Puteam sa am un os cum au toti servii,
Sa-l rod meschin si fara de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toti nervii
Si ea nu-mi da nici drogurile ei.
Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Tara,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Neam,
Nu e-nauntru hiba, ci afara,
Traiam un veac labil daca eram.
N-am dreptul la o mare suferinta ?
Nu-mi dati cartela nici pentru prapad ?
Ei bine-atunci in mine ia fiinta,
Un neam pe care voie am sa-l vad.
Si n-am sa pot sa-ngadui niciodata,
Acestui trup, nelegiuit al meu,
Sa-nvete nebunia blestemata
De a-i fi usor cand tarii ii e greu.
Ca fluturele parasind omida,
Cand vine peste toti o clipa grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida
Desi putea zbura,daca voia.
N-aveti la dumnevoastra-n farmacie,
Medicamente, boala sa-mi luati,
Un singur leac imi trebuieste mie:
Sa-i pot vedea pe ceilalti vindecati.
Aceasta boala e o boala rara,
Aceasta boala e o boala grea,
Aceasta boala se numeste Tara,
Si leacul este ea si numai ea.

N.R. Dar vitei nu-i pasa de profunzimea celor scrise. Ea nu vede dincolo de pajiste, ca o paste abatorul. E multumita cu firul de iarba rar si se va multumi si cu mai putin. Paunescu ? "Cine p... a fost si asta ? Ah, da, comunistul ala ?". Atat stie si nu-i trebuie mai mult ! Va aduceti aminte cand i-au atarnat in '90 capul de porc la poarta ? Ce-a spus si a facut, o intereseaza mai putin. Unele vite mai stilate au varsat o lacrima cand a trecut in nefiinta. Ca asa e obiceiul pe la noi, sa-i para rau cand omul nu mai e, si sa regrete ca nu a facut mai multe. Ma intreb, daca maine Paunescu ar invia, cate regrete vor fi onorate ? Sunt absolut convins ca niciunul ! "Pai n-ai zis ca iti pare rau ca nu ai facut ? Uite, acum ai sansa sa faci. A, pai am zis atunci, azi e alta zi ...". Ma mai intreb, cati din cei care i-au plans pe sicriu, se vor trezi ? Nimeni, pentu ca vita este prea ocupata cu "combinatiile" personale, sa mai aiba griji marete.
Suntem un popor fara cultura, fara identitate, la cheremul istoriei. Nimeni nu ne vrea raul si nu trebuie sa faca cel mai mic efort, pentru ca ne facem rau singuri. ... vezi tot

un geniu a plecat dintre noi

Poetul Adrian Păunescu s-a stins din viaţă în această dimineaţă, la 67 de ani. "Astăzi, 05.11.2010, la orele 07.15, inima maestrului Adrian Păunescu a încetat să mai bată. După nenumărate tentative de resuscitare a trebuit să ne declarăm învinşi... şi maestrul a plecat dintre noi", a declarat medicul Şerban Bradisteanu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Floreasca.

Azi esti, maine ai trecut in nefiinta. Ce este moartea ? Specatacolul se intrerupe brusc si o cortina imensa se lasa peste viata. Pasim dincolo si in urma lasam amintiri ale trecerii prin aceasta lume zbuciumata. Ce este viata ? Merita sa luptam ? Pentru ce ? O generatie, cel mult doua, isi va mai aduce aminte, apoi praful se va asterne peste ce-am facut si totul va deveni maculatura. Totul se schimba, se reaseaza dupa alte reguli, nestiute pana acum. Mai conteaza ceva in lumea in care timpul se scurge atat de repede ?:) Doar bucuria celor care au fost si tristetea efemera a celor care raman. ... vezi tot

esti prea bun, nu te angajam !

Am preluat de pe incont un articol interesant:

“Esti prea bun, nu te angajam!”
De ce se tem angajatorii de candidatii supracalificati?
Iti cauti job de luni de zile si nu primesti raspunsul asteptat in urma interviului, desi ai un CV bogat, specializari si experienta? Desi pare greu de crezut, exista si posibilitatea sa nu fii angajat pentru ca… esti supracalificat! Cum este posibil? Specialistii sustin ca nu cauti acolo unde trebuie si ca, da, angajatorii se tem de candidatii care sunt supracalificati pentru jobul scos la concurs.
“Esti prea bun, nu te angajam!” De ce se tem angajatorii de candidatii supracalificati?
“Zilele trecute am primit urmatorul mesaj de la o firma:

’Va multumim pentru interesul aratat atat companiei noastre, cat si activitatii pe care o desfasuram si va informam pe aceasta cale ca experienta si calificarile dvs. sunt mult peste standardul profilului pe care il cautam noi.’

Va las pe voi sa comentati intrucat eu nu inteleg nimic. Sau inteleg ca firma nu are nevoie de oameni de specialitate si foarte bine pregatiti”, se plange un candidat respins, pe forumul unui site de recrutare.

In general te gandesti ca, cu cat esti mai bun si ai mai multa experienta, ai si mai multe sanse sa-ti gasesti un job cat mai repede. Se pare, insa, ca in practica, supracalificarea poate fi un handicap si se poate intoarce impotriva ta.

Un posibil raspuns il gasim tot pe forumul site-ului de recrutare, de la un angajator de data aceasta:

“Ca angajator nu am intalnit, personal, pana acum un candidat supracalificat care sa accepte conditii salariale sau de munca sub nivelul asteptarilor sale. Si tocmai aici intervine paradoxul: mi se pare ca o mare parte din cei care isi cauta un loc de munca in Romania percep aproape ca pe o ofensa ofertarea sub valoarea lor. (…) Mai mult, haideti sa ne gandim putin si din punctual de vedere al angajatorului: indiferent ca am gasit un om ‘prea bun’ sau un om ‘destul de bun’ pentru un anumit job, nu imi doresc sa investesc bani si timp in training , coaching, mentoring, echipamente fixe si mobile, contabilitate, pentru a-mi garanta o pozitie ocupata timp de 3-6 luni, dupa care sa o iau de la capat.”

Cu alte cuvinte, motivul pentru care patronii nu angajeaza persoane cu mult mai multe calitati decat cele cerute de postul scos la concurs sunt, pana la urma, banii. Pe de o parte, pentru ca un om cu o pregatire temeinica cere si un salariu pe masura, iar pe de alta parte, pentru ca vede pozitia propusa ca pe o solutie de compromis si va pleca imediat ce va gasi un post care sa i se potriveasca.

Asadar, un om spracalificat pentru postul pe care il ofera angajatorul cere bani mai multi din start, iar daca nu o face de la interviu, va cere o marire de salariu intr-un timp foarte scurt de la angajare.

Apoi, patronul nu are singuranta ca omul pe care il angajeaza va ramane o perioada indelungata pe pozitia respectiva. Va pleca, cu prima ocazie pe care o va avea, pe un post pe care il considera potrivit pregatirii sale.

O alta problema cu care este posibil ca angajatorii sa se confrunte in cazul salariatilor supracalificati este faptul ca este dificil de lucrat cu ei. Acestia nu vor pierde ocazia sa-si manifeste dezaprobarea in legatura cu sarcinile pe care le au de indeplinit si sa se considere superiori.

Vor incepe sa reproseze sefilor anumite actiuni si vor incerca sa-si impuna punctul de vedere in fata celorlalti angajati. In aceste conditii, acest gen de salariati sunt perceputi ca fiind o amenintare pentru manageri, pentru faptul ca le submineaza autoritatea in fata celorlalti salariati.

Iar in cazul in care persoana nou angajata are mai multa experienata si mai multe competente decat seful lui, acesta isi simte pozitia amenintata. Pentru ca noul-venit va incerca sa demonstreze cat este de bun sau sa evolueze intr-un timp scurt, pentru a obtine un job mai apropiat de capacitatile sale.

In consecinta, pentru a nu crea instabilitate in echipa, o astfel de persoana este respinsa direct de la interviu sau chiar inainte, dupa vizualizarea CV-ului trimis angajatorului.

Sfatul pentru cei care au trecut prin astfel de situatii este sa-si aleaga cu mai multa grija joburile pentru care participa la interviu si sa aplice numai pentru acelea care li se potrivesc. Iar in cazul in care nu gasesc nimic care sa fie pe profilul lor, daca accepta sa candideze pentru un job sub pregatirea lor, sa inecerce sa se adapteze nivelului acelui job, inclusiv in ceea ce priveste pretentiile salariale. ... vezi tot

din ciclul "traiesc in romania"

Probabil ca ati auzit, anul acesta nu se mai dau subventii la caldura celor care au inca o proprietate, masina peste 1600 cmc, vaca si cavou confort I.
O baba vaduva, cu pensie de 500 lei, care sta la bloc si mai are o darapanatura de casa, undeva la Cocotatii din Deal, nu poate sa ia ajutor de incalzire.
In schimb, un tigan care si-a contruit palat si are Mercedes, poate sa ia.
Nu e gluma, chiar a fost un reportaj, in care primarul din nu stiu ce sat de langa Satu Mare ridica din umeri, spunand ca nu are ce sa faca. Tiganii au dreptul sa ia ajutoare, pentru ca sunt declarati fara venit. Si chiar asa si este. Palatul din marmura cu turnulete, poleit cu aur, este declarat ca unica locuinta, iar pentru Mertzan si celelalte bunuri nu au acte.

Eterna Romanie, I love You, manca-ti-as ... ! ... vezi tot

marturisiri

Cineva m-a intrebat, cum reusesc sa scriu asa frumos ? Ma rog, chestia cu frumusetea e relativa. Se pare ca stilul meu place unui anumit gen de cititori. Pai, sa va povestesc ...
In primul rand, nu m-am nascut scriitor, ci povestitor. :)) Taina scrisului am deprins-o acum trei ani. Mi-a venit asa, dintr-odata, si am inceput sa scriu. Primele texte au fost stangace, fara un vocabular amplu, apoi am inceput sa colectionez cuvinte si expresii. Am avut si lacune gramaticale. Si acum mai am, ca deh, gamatica limbii romane e stufoasa.
Taina scrisului contine doua aspecte esentiale - stilul si continutul. Nu e suficient sa stii sa scrii, ci la fel de important e sa ai si ce scrie. Cititorul, cand iti descopera opera, ramane impresionat de forma. Si daca continutul e steril, cum am observat la multe scrieri, zambeste si trece mai departe.
Aici e treaba lecturii. Mi-au trecut prin mana mii de carti. In vremurile tineretii devoram o carte in cateva ore. Eh, ce vremuri ... fara griji, cu mintea limpede, o felie de paine cu unt si timp pentru de toate.
Si mai sunt si experientele proprii. Privind in urma, s-au adunat atat de multe, incat ma minunez si eu ca mai e loc pentru altele.
De voie ori nevoie, pasii m-au purtat prin locuri straine. Am cunoscut sute, poate mii de oameni, fiecare cu firea si povestea lui. Din toate si de la toti am invatat cate ceva. Dar cele mai puternice au fost cele invatate pe pielea mea.
Si ma intreb, a mai ramas de vazut si invatat ceva ? Cu siguranta ca da !
La sfarsit, poate voi scrie o carte. :) ... vezi tot

greva foamei in stil romanesc

Mahatma Gandhi, care a solicitat independenta Indiei intr-un mod nonviolent, a reusit sa reziste 21 de zile fara sa manance deloc, inghitind doar putina apa.
De regula, un om normal rezista fara sa manance in jur de 30 - 40 zile. Iar fara apa cam doua sapatamani.
Se pare ca romanii au stabilit noi recorduri in materie. Cristina Anghel, profesoara din Caracal, s-a aflat în greva foamei timp de 70 de zile si arata destul de bine. In afara unor cearcane in jurul ochilor, nu da niciun semn ca ar fi slabit sau ca ar avea dificultati in vorbire.
Ca orice roman, imi pun intrebarea - sa fie un miracol, sau o greva a foamei in stil pur romanesc ?:) ... vezi tot